Studiu: Aproape nimeni nu mai cumpără jocuri de PC la cutie
Un nou studiu relevă faptul că majoritatea achiziţiilor de jocuri de PC sunt realizate din magazine virtuale, cum ar fi Steam.
Pe vremuri, reprezenta o plăcere teribilă să cumperi un joc din magazin, cu cutia sa originală realizată cu o atenţie deosebită. Dacă reuşeai să şi realizez în timp o bibliotecă plină cu carcase de jocuri, mândria era exponenţială. În teorie, acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi, dar numărul celor care mai practică acea tradiţie este însă infim.
Un studiu al celor de la DFC Intelligence a ajuns la concluzia că aproximativ 92% dintre toate achiziţie de jocuri de PC realizate în 2013 s-au petrecut în format digital. Într-un interviu acordat celor de la PCR, oficialii companiei care au realizat studiul detaliază un pic cum văd ei în timp evoluţia acestui trend. Aparent, în 2014, respectivul procent va continua să crească. Prea puţini gameri mai au o fascinaţie pentru o colecţie similară cu cea de mai sus pentru simplul fapt că ocupă prea mult spaţiu fizic.
În timp, este foarte probabil ca singurul context în care cineva ar da banii pe un joc într-o cutie este dacă vorbim de o ediţie specială, dedicată colecţionarilor. Cei care îşi doresc cărţi de răsfoit cu desene din joc, cd-uri audio cu coloana sonoră sau personaje din joc transformate în jucării, nu vor putea obţine aceleaşi lucruri în format digital.
Ca o notă de subsol, acelaşi studiu confirmă faptul că vânzările de jocuri pentru PC au depăşit vânzările de jocuri pentru console. În contextul în care 2013 a fost anul în care s-au lansat două console next-gen, Xbox One şi PS4, această veste este de asemenea surprinzătoare.